Câte 60 de stele căzătoare pe oră se vor putea vedea în noaptea de sâmbătă spre duminică pe cerul României, când curentul de meteori Draconide ar putea avea o izbucnire de activitate, conform calculelor Organizatiei Mondiale de Meteori. Fenomenul va putea fi văzut din întrega Europă, dar şi din partea de vest a Asiei, însă România va fi "perfectă pentru observarea acestui eveniment", a declarat Jeremie Vauboillon, specialist în predicţii în cadrul IMCCE Paris.
Potrivit informaţiilor furnizate de Observatorul astronomic, Draconidele apar atunci când Terra trece prin acelaşi loc prin care a trecut cometa 21 P/Giacobini-Zinner. De obicei, se văd două - trei stele căzătoare pe oră, însă mâine seară numărul acestora ar putea fi de cel puţin una pe minut, pentru că ne vom întâlni cu o parte densă în particule a locului prin care a trecut cometa între 1900 şi 1907.
Evenimentul a mai fost observat şi în 1933, şi în 1946, când Pământul a trecut prin aceeaşi parte a traiectoriei cometei. Potrivit calculelor furnizate de Observatorul Astronomic, între ora 22.00 şi 3 dimineaţa ar trebui să fie văzute mai multe stele căzătoare care par a veni din constelaţia Draco, aflată nu departe de strălucitoarea stea Vega.
"Este ceva foarte rar, este excepţional şi vă rog să nu rataţi această ocazie. Dacă aveţi bunici care au văzut curentul din 1946 sau din 1933 vă vor spune că este un eveniment unic în viaţă. Chiar trebuie să-l vedeţi, că este ceva ce nu vedem zilnic", a mai declarat, citat de Mediafax, Jeremie Vauboillon.
No comments:
Post a Comment