Doi norvegieni, Henrik Borchgervink şi Knut Withil, au decis să dovedească tuturor că Ford poate fi o alternativă ecologică şi economică mulţumită noii tehnologii ECOnetic.
Cu doar 70 de litri de carburant în rezervor, doi norvegieni au parcurs un total de 2161 de kilometri la volanul unui Ford Mondeo ECOnetic cu motor diesel de 1.6 litri.
Punctul de plecare al expediţiei a fost portul Murmansk din Rusia, break-ul traversând apoi Norvegia, pentru a sfârşi fără combustibil în oraşul suedez Uddevalla. La finalul călătoriei, cei doi temerari au totalizat 2161,5 kilometri în doar 40 de ore de condus fără oprire.
O asemenea autonomie a fost posibilă doar prin obţinerea unui consum mediu de numai 3.2 litri/100 de kilometri, cu 25% mai mic decât cel anunţat oficial de constructorul din Detroit.
Se pare însă că rezultatul ar fi fost mult mai bun, cel puţin judecând după spusele lui Borchgervink. "Având în vedere condiţiile de drum dificile de la începutul traseului, în Rusia, şi mai apoi cei 1000 de kilometri parcurşi pe ploaie şi vânt puternic, în Finlanda şi Suedia, performanţa este cu atât mai impresionantă."
No comments:
Post a Comment